top of page

Prezentare Zona Turistica

Lacul Poiana Marului

 
        Lacul din Poiana Marului este cel mai atracticv obiectiv turistic din zona.In urma cu zeci de ani aici sa construi un baraj artificial pentru energie electrica.Barajul comunica cu hidrocentrala de la Turnul Ruieni prin dou cane de diametru 5m. Atat barajul cat si lacul este cea mai mare atractie pentru turisti care viziteaza acesta zone.

Schitul Poiana Marului 


         Schitul Poiana Marului este celebru pentru ca acolo se afla Icoana Maici Domnului Facatoare de Minuni. În fiecare an, la Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, acolo se reunesc peste 2000 de credincioşi, pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni. 

                 Istorie

        După cel de-al Doilea Război Mondial, Poiana Mărului a devenit „Staţiunea climaterică Poiana Mărului”, având noi posibilităţi de extindere după finalizarea lucrărilor hidrotehnice de pe Bistra Mărului. S-a mai remarcat şi prin construcţia diverselor hoteluri şi pensiuni pentru turişti. De când s-a început construcţia la barajul de anrocamente Măru, acumularea de apă reprezintă una din principalele atracţii ale staţiunii.

               

        

        
 

Odata cu statiunea sa amenajat un nou drum de acces în staţiune, care trece pe deasupra barajului şi continuă pe malul sud-vestic al lacului. În anul 1930 în zonă s-a construit o centrală electrică, aducţiunea de apă fiind construită din doage de butoi. Astăzi, aducţiunea principală Măru-Ruieni, cu un diametru interior betonat de aproximativ 5 m şi o lungime totală de aproape 10 km, duce apele, pe sub munte, în centrala de tip subteran de la Turnu Ruieni. Astfel această zonă nu e numai o atracţie turistică ci şi un loc unde s-a scris istoria.

Din câte legende există despre aceste meleaguri, reiese, tot mai mult, că dacii duceau o viaţă religioasă şi erau foarte legaţi de munte. În Poiana Mărului poposeau ciobani, ce urcau cu oile la păşunat, în zona masivului Gugu. De aici, locuitorii satelor din zona masivului se numesc astăzi gugulani.

Una din cele mai interesante legende, este însă, legată de comoara regilor daci din zonă. Localnicii susţin că, în stânca lui Scorilo, cu un perete drept, se găseşte, undeva în centru, la o distanţă de 40 m de la poale si tot atâţia metri la culme, o peşteră unde este ascunsă o comoară. Legenda spune că locul este marcat de prima rază de soare ce îşi trimite lumina peste creasta numită Buza Nedeii şi cade pe mijlocul peretelui, la răsăritul soarelui, în ziua solstiţiului de vară, 21 iunie. E doar o legendă sau e adevărat?! E greu de crezut o asemenea poveste, fiindcă stânca este formată din şisturi cristaline, în ea neputându-se forma o peşteră naturală. În stâncă nu s-a găsit decât o încăpere laterală ce servea ca adăpost pentru ciobanii ce urcau pe munte.


        Pentru ciobani această zonă este una sacră şi nu doresc să spună mai multe. Sigur este că de aceste locuri este strâns legată povestea regelui dac Scorilo. În prezent însă, pentru toţi turiştii ce vor să descopere care legendă e mai aproape de adevăr, staţiunea Poiana Mărului se dezvoltă treptat. Se construiesc numeroase vile de agrement, hoteluri şi chiar şi o biserică. Acolo se poate ajunge din Caransebes, înspre Haţeg, cu deviere pe lângă comuna Zăvoi. De aici, turiştilor li se dezvăluie mai multe trasee montane: spre culmile Cuntu şi Ţarcu, spre Muntele Mic, spre Vârful Nedeii şi multe altele.

Turnul lui Ovidiu

 

Turnul de la Ruieni este una dintre cele minim 7 locaţii cu legende despre moartea sau traseul spre locul de exil al lui Ovidiu. Realitatea pare să fie puţin diferită, iar cea mai plauzibilă teorie ar fi că numele turnului nu e legată de traseul lui Ovidiu, şi nici de moarte lui, ci de o posibilă greşeală de scriere a numelui oraşului Tomis în limba maghiară (Tomisvár/Tomiswar – Tomis, adică Constanţa de azi; Temeswar – Timişoara). Adevăratul loc de sfârşit al geniului antic se pare că este Tomis (Constanţa).

Sursa: http://drumliber.ro/turnul-lui-ovidiu/

 

 

Pentru rezervari:

​004-0740979203
bottom of page